Colegiul Costache Negruzzi, Iasi

Colegiul+Costache+Negruzzi+IasiLa 5 octombrie 1895 isi deschide portile Liceul Internat din Iasi, in urma initiativei lui Spiru Haret de a infiinta un “liceu – model”. Inaugurarea s-a facut in “impozanta cladire, una din cele mai mari si mai frumoase din Iasi”, care se vedea de departe, “inaltandu-se in partea cea mai ridicata a orasului, pe umarul dealului Copou, in mijlocul gradinilor care o imprejmuiesc din toate partile”. Pentru ca liceul urma sa formeze o elita culturala, au fost cautati si adusi profesori straluciti din mai multe scoli, dupa ce facusera dovada talentului si a fortei lor intelectuale, precum si copiii cei mai bine inzestrati din toate colturile vechiului regat si din Transilvania.

Liceul a avut, mai intai, un singur profil, pentru ca, in urma adoptarii legii asupra invatamantului secundar si superior din 1898 (Legea “Spiru Haret”), sa aiba doua sectii, clasica si moderna, din 1911 infiintandu-se si cea reala. Prima promotie complet formata pe bancile liceului (cu sapte clase) a absolvit in 1902, iar prima care a urmat opt clase, in 1904.

In perioada 1916 – 1918, cand Iasul a devenit, cum l-a numit Nicolae Iorga, “capitala rezistentei pana la capat”, liceul a fost pus la dispozitia Crucii Rosii, instalandu-se aici un spital si un “Hotel” pentru repatriatii din Rusia. Asemenea intregului oras, Liceul Internat a suportat greutatile razboiului, fiind ulterior refacut cu greu, din fonduri bugetare si din donatii substantiale ale fostilor elevi.

Misiunea Colegiului „Costache Negruzzi” Iasi, definita printr-o strategie educationala complexa, este de a optimiza constant oferta educationala, in raport cu standardele de calitate nationale si europene, tinand cont de idealurile si exigentele beneficiarilor directi si indirecti.

Psihologia succesului, parte componenta a ethos-ului scolii, este sustinuta prinvalorificarea traditiilor colegiului, dar si printr-o adaptare permanenta la valorile unei societati moderne si dinamice.

Prin raportare la exigentele noii Legi a Calitatii, Colegiul „Costache Negruzzi” Iasi isi defineste propriile coordonate de dezvoltare, de evaluare si promovare a culturii organizationale, de relationare cu mediul cultural, social si economic al comunitatii.

Vezi pagina institutiei